The Passion of the Christ – Patimile lui Hristos (2004)

The Passion of the Christ (2004) – un unghi contemporan asupra unor evenimente vechi de cand lumea nici ca putea sa iasa mai oblic, mai reprobabil, si mai bolnavicios de obsedant totodata decat in “Patimile” lui Mel Gibson. Blamata de ambele “tabere” religioase, crestinism si iudaism deopotriva, coalitiile ad-hoc n-au vazut in abordarea lui Gibson niciun subtext, doar machiavelism si senzationalism de o ingustime diavoleasca: un film in care violenta ia ochii si ia prioritate in fata oricaror alte considerente. De exemplu cele inspirationale, pe care le cautam in general la interpretarile Noului Testament. Mai deranjant inca decat umanizarea lui Iisus, ridicata la rang de scop de Zeffirelli, Gibson isi supune Mantuitorul interpretat de Jim Caviezel la chinuri perfect credibile, trecand cuvintele Sfintilor Parinti prin sita realismului si lasandu-l sa deraieze in naturalism brutal. Atat imaginea androgina a Satanei cat si vaietele sfasietoare ale Fecioarei (Maia Morgenstern intr-un tur de forta) si-ale Magdalenei (Monica Bellucci, rareori atat de non-sexuala pe ecran) – totul atenteaza la calmul interior al spectatorului, dar ca sa sarbatoresti Invierea cu veselie, trebuie sa ai o idee clara despre rastignire. Gibson e singurul care nu iti indulceste pilula.